Hernia perineală la câine – simptome, diagnostic și tratament chirurgical
Ce este hernia perineală?
Hernia perineală (denumită uneori și hernie perianală) apare în urma slăbirii sau rupturii musculaturii care formează diafragma pelvină. Această structură musculară susține organele din cavitatea pelvină și separă pelvisul de regiunea perineală.
Atunci când musculatura își pierde rezistența, organe sau țesuturi din cavitatea pelvină și abdominală se pot deplasa spre regiunea perineală, determinând apariția unei umflături în apropierea anusului.
Hernia poate fi unilaterală sau bilaterală și poate conține grăsime pelvină, rect, prostată, vezică urinară sau, mai rar, anse intestinale.
De ce apare hernia perineală și ce câini sunt predispuși?
Hernia perineală apare predominant la câinii masculi adulți sau vârstnici, necastrați, fiind rar întâlnită la femele.
Cauza exactă nu este întotdeauna cunoscută, iar apariția herniei este considerată rezultatul mai multor factori care contribuie la slăbirea progresivă a musculaturii diafragmului pelvin.
Printre factorii implicați se numără:
- influențele hormonale;
- afecțiunile prostatei, în special hiperplazia benignă de prostată;
- constipația cronică și eforturile repetate de defecație;
- slăbirea și atrofia progresivă a musculaturii diafragmului pelvin;
- predispoziția individuală sau de rasă.
Din cauza incidenței mult mai mari la masculii necastrați și a influenței hormonale asupra prostatei și musculaturii perineale, castrarea este recomandată în majoritatea cazurilor și se efectuează frecvent în aceeași ședință cu intervenția de corectare a herniei, contribuind la reducerea riscului de recidivă.
Care sunt simptomele herniei perineale?
Cel mai evident semn este apariția unei umflături în regiunea din jurul anusului, situată pe una sau pe ambele părți. Dimensiunea acesteia poate varia și uneori poate deveni mai evidentă atunci când câinele încearcă să defece.
Alte semne frecvent întâlnite sunt:
- dificultate și efort crescut la defecație;
- constipație;
- eliminarea unor cantități mici de materii fecale;
- modificarea formei materiilor fecale;
- disconfort sau durere la defecație;
- creșterea progresivă a volumului regiunii perineale;
- dificultate la urinare, în cazurile în care vezica urinară este implicată.
Pe măsură ce afecțiunea evoluează, rectul se poate dilata și devia către defectul muscular, ceea ce accentuează dificultatea de eliminare a materiilor fecale.
Când reprezintă hernia perineală o urgență?
În majoritatea cazurilor, hernia perineală evoluează progresiv și nu reprezintă o urgență imediată. Există însă situații în care este necesară prezentarea de urgență la medicul veterinar.
Cea mai importantă complicație este retroflexia vezicii urinare, situație în care vezica se deplasează în interiorul herniei. Aceasta poate determina obstrucția tractului urinar, iar câinele încearcă să urineze fără să reușească sau elimină doar cantități foarte mici de urină.
Mai rar, în interiorul herniei pot pătrunde anse intestinale care se pot încarcera sau strangula, cu afectarea circulației sanguine.
Imposibilitatea de a urina, durerea intensă, alterarea rapidă a stării generale sau creșterea bruscă și dureroasă a volumului herniei necesită evaluare veterinară imediată.
Cum se stabilește diagnosticul?
Diagnosticul herniei perineale se stabilește în primul rând prin examen clinic și tușeu rectal.
Examinarea rectală permite evaluarea integrității diafragmului pelvin, identificarea defectului muscular și aprecierea modificărilor rectului și prostatei.
În funcție de caz, investigațiile pot fi completate prin ecografie și/sau radiografie, pentru a identifica structurile aflate în interiorul herniei și pentru a evalua poziția vezicii urinare, prostatei și a tractului intestinal.
Înaintea intervenției chirurgicale pot fi recomandate și analize de sânge, precum și investigații suplimentare în funcție de vârsta și starea generală a pacientului.
Tratamentul herniei perineale
Pentru a facilita întelegerea acestei patologii, în imaginile de mai jos, în partea stângă, este prezentată schematic anatomia normală a musculaturii și structurilor neuro-vasculare din regiunea ano-rectală. Diafragmul pelvin este constituit din alăturarea mușchiului levator ani și a mușchiului coccigian, de fiecare parte a sfincterului anal. Slăbirea acestor mușchi poate conduce la crearea unei breșe, prin care pot pătrunde grăsime abdominală sau viscere din cavitatea abdominală (așa cum sunt reprezentate schematic în imaginea din partea dreaptă).
Tratamentul definitiv al herniei perineale este chirurgical și urmărește reconstrucția diafragmului pelvin și repoziționarea structurilor herniate în poziția lor normală. Tratamentul medicamentos, modificarea dietei și administrarea produselor care facilitează defecația pot ameliora temporar simptomele, dar nu pot reface defectul muscular existent.
Una dintre cele mai utilizate și eficiente tehnici chirurgicale pentru reconstrucția diafragmului pelvin este transpoziția mușchiului obturator intern. Prin această tehnică, descrisă schematic în imaginile de mai jos, după reintroducerea viscerelor herniate înapoi în abdomen, se decolează cu atenție mușchiul obturator intern de pe fața internă a ischiumului și se suturează cu fir neresorbabil de mușchii diafragmului pelvin. În acest fel se obține o reconstrucție anatomică și rezistentă a planșeului pelvin, reducând spațiul prin care organele abdominale sau pelvine s-ar putea deplasa din nou în regiunea perineală. În cazul unor hernii de dimensiuni foarte mari, suplimentar se pot utiliza plase chirurgicale speciale.
La masculii necastrați, orhidectomia este în general recomandată concomitent cu intervenția de corectare a herniei, în special atunci când sunt prezente și modificări ale prostatei.
Recuperarea după operația de hernie perineală
În perioada postoperatorie este importantă evitarea efortului excesiv la defecație și menținerea unei consistențe adecvate a materiilor fecale.
În funcție de caz, pot fi recomandate temporar o alimentație adaptată și medicamente pentru menținerea unui scaun moale, alături de tratamentul analgezic și celelalte medicamente prescrise.
Activitatea fizică trebuie limitată în perioada inițială, iar plaga chirurgicală trebuie protejată pentru a preveni linsul sau traumatizarea acesteia.
Majoritatea pacienților evoluează favorabil după intervenție, însă hernia perineală prezintă un anumit risc de recidivă. De asemenea, la pacienții cu hernie unilaterală poate apărea ulterior slăbirea diafragmului pelvin și pe partea opusă.
Mai jos puteți vizualiza o parte din cazurile rezolvate de echipa noastră:
